Viziune – Poveste – Concept

Îți mulțumesc că te-ai oprit aici!
În această scrisoare îți las câteva rânduri despre viziunea profesională și experiența personală care au dat naștere conceptului #healthlounge.

Dacă simți că rezonezi cu viziunea mea și te afli în dificultate, nu ezita să mă contactezi!

Scrisoare de la Lavinia Năstase – Fondatoare #HealthLounge

Mai presus de certificările profesionale sunt om și, la fel ca și tine, învăț în fiecare zi. Dacă la începutul parcursului meu de dezvoltare personală, cu mai bine de 10 ani în urmă, căutam în exterior să învăț despre viață, astăzi caut să învăț în fiecare zi despre mine privindu-mi reflexia în fiecare situație prin care viața mă poartă.

Mă simt fericită și onorată să mă aflu astăzi aici, în punctul în care să îți pot oferi ghidarea și sprijinul de care ai nevoie în propria ta călătorie de vindecare interioară și atingere a obiectivelor fizice.

Majoritatea persoanelor care mă cunosc, mă asociază cu sportul și nutriția. Acest lucru mă bucură, deoarece datorită pasiunii pentru sport am ajuns să fiu astăzi unde sunt. Datorită pasiunii mele din adolescență și unui vis naiv de ,,a fi instructor de fitness,, am reușit să capăt atât de multe lecții, culese mai degrabă din experiențele mai puțin plăcute cu care m-am confruntat, decât din manualele sau cursurile pe care le-am urmat.

În urma experienței personale și profesionale, în calitate de femeie care s-a confruntat cu probleme hormonale apărute în urma sindromului post traumatic și în calitate de instructor de fitness cu o experiență de peste 10 ani, pot afirma cu tărie faptul că abordarea clasică în privința atingerii rezultatelor fizice este total depășită!

,,Eu contra Mea,, ca și abordare în atingerea obiectivelor fizice poate aduce mai multe situații neplăcute decât beneficii.

Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că o parte din tine va simți pierderea, indiferent cât de mare pare câștigul!

Iar acea parte, fie că este cea mentală, fie că este cea emoțională sau cea fizică, își va cere revanșa la un moment dat!

Fie că îți dorești să ai un corp armonios pentru a arăta bine, fie că îți dorești să îți recapeți starea de sănătate fizică, mentală și emoțională care să te ajute să te bucuri de viață pe deplin, soluția este găsirea și menținerea echilibrului interior.

Primul lucru pe care trebuie să îl știi despre imaginea corpului fizic este că ea este reflexia minții subconștiente!

Acest lucru înseamnă că este inutil să încerci să schimbi ceva doar la suprafață, indiferent de metodele de antrenament și strategiile alimentare pe care le încerci. Acestea sunt ,,instrumentele exterioare,,. Același lucru este valabil și pentru programele de detoxifiere.

Detoxifierea, hrănirea și antrenarea doar la nivelul corpului fizic, nu fac minuni!

Pentru că nu suntem doar un corp fizic!

Ființa umană este precum o ceapă: are multiple straturi de gânduri și afecte interconectate. Acestea toate determină starea de sănătate, însă și imaginea corpului fizic!

Pentru a obține rezultatele pe care le dorești este nevoie să explorezi strat cu strat fiecare dimensiune a ființei tale. Urmând acest proces îți vei vindeca ființa de la interior către exterior.

Pe măsură ce vindecarea interioară se petrece, aceasta va fi reflectată în corpul fizic!

Imaginea fizică, ca și starea de sănătate, este doar REZULTATUL echilibrului interior!

Hrana și Mișcarea constituie următoarele două nevoi esențiale ale corpului fizic, după Aer și Apă.

Hrana și Actul Hrănirii reprezintă o metodă incredibilă de observare și auto-vindecare în toate straturile ființei. Mișcarea fizică, indiferent de forma în care este practicată, este esențială în detoxifiere, dar și în conectarea ființei cu corpul fizic.

Strat fizic – Strat mental – Strat emoțional

Sunt interconectate, iar fiecare schimbare, oricât de mică, adusă unuia dintre ele, automat le va influența și pe celelalte!

Vorbind din experiență personală, singurul lucru care m-a ajutat în procesul de vindecare interioară și implicit în re-atingerea obiectivelor fizice, a fost introspecția.

Am făcut introspecție înainte să știu măcar ce înseamnă!

Tot ce știam era ca pe măsură ce identificăm anumite blocaje și renunțam la poverile emoționale pe care le căram, corpul meu se subția.

Mă priveam în oglindă și nu îmi venea să cred, pentru că în urmă cu câțiva ani niciun medic, niciun nutriționist și niciun instructor de fitness dintre cei cu care discutasem, nu avusese răspuns pentru ceea ce se întâmpla cu corpul meu.

În ultimii trei ani m-am ocupat intensiv de studierea a ceea ce mi se întâmplase.

Eram atât de nerăbdătoare să înțeleg procesul prin care trecusem pentru a-l putea transmite mai departe, încât am dezvoltat noi pasiuni – pentru metafizică și epigenetică.

Pas cu pas am reușit să descopăr și să unesc piesele unui puzzle mare și complex care mi-a oferit o imagine de ansamblu amplă și fascinantă asupra vieții.

După cum ți-am spus, sunt foarte recunoscătoare că am ocazia să împărtășesc cu tine ceea ce am descoperit de-a lungului timpului, dar și pentru faptul că, în cele din urmă, îmi pot îndeplini promisiunea pe care mi-am făcut-o în urmă cu aproximativ șase ani.

Acea promisiune a fost să găsesc o soluție pentru chinul pe care îl trăiam și să arăt că se poate întotdeauna ieși la suprafață, chiar dacă nimeni nu înțelege prin ce treci, medicii nu știu ce să îți spună și se contrazic între ei, nu știi cum să faci rost de bani să trăiești, ești singur, ți-e frică de oameni și nici măcar corpul tău nu te mai ascultă, indiferent de cât de tare muncești să îl aduci înapoi în formă.

Speranța că undeva există o soluție pe care încă nu am descoperit-o și că într-o zi o voi putea transmite mai departe celor care au la fel de mare nevoie de ea ca și mine în acele momente a fost ceea ce m-a ținut în viață când nu aveam nimic altceva de care să mă leg.

Prin #HealthLounge îmi îndeplinesc ușor, ușor această promisiune.

După cum probabil ți-ai dat seama, acesta este un proiect de suflet, care abia acum începe să se dezvolte în forma pe care o vizualizez de mulți ani.

Crearea și dezvoltarea lui a fost și este în continuare o foarte mare provocare pentru mine, în mare parte datorită dorinței de a expune într-un mod simplu ceva atât de complex.

Ce îți doresc, dragă cititorule, este să îți menții speranța vie și să înveți să îți întorci privirea către interiorul tău! Viața te ghidează în fiecare moment! Tot ceea ce ai nevoie este să observi și să descifrezi mesajele pe care le primești prin intermediul corpului tău!

Ai tot ce îți trebuie în interiorul tău pentru a reuși orice îți propui.

Eu sunt aici doar să îți reamintesc acest lucru și să te susțin în propria ta călătorie !


Te îmbrățișez cu drag, Lavinia!


– fondatoarea #HealthLounge